To cite this paper / Pentru a cita lucrarea:
Petrisor AI (1998), Cate ceva despre pescuitul in apele SUA, Vanatorul si pescarul roman 12:30-31

Câte ceva despre pescuitul în apele din SUA

Aflat la studii în Carolina de Sud, pe coasta sud-estica a SUA, nu mi-am parasit nici o clipa vechea pasiune - pescuitul. Dupa mai mult de 6 luni de sedere aici, am reusit sa înteleg cum pescuiesc americanii, si, gratie unor teorii mai vechi, am reusit sa merg cu succes la câteva partide de pescuit.
Din aceasta experienta voi încerca sa împartasesc mai jos câteva impresii colegilor de breasla din tara. Pentru aceasta, voi încerca sa raspund la doua întrebari: “Cum pescuiesc americanii?” si “Cum poate un strain pescui cu succes în apele SUA?”

1. Cum pescuiesc americanii?

Este cunoscut ca, desi exista numeroase “stiluri” si variante de a pescui, înca se poate vorbi, în esenta, despre doua moduri de a practica pescuitul sportiv. Este vorba, desigur, despre pescuitul mobil si pescuitul stationar. Pentru cei care nu au auzit acesti termeni, pescuitul stationar, numit si pescuit la punct fix, este varianta practicata cel mai frecvent în România. Ea presupune relativa imobilitate a pescarului si folosirea preponderenta a momelilor naturale. Asa se prinde, spre exemplu, carasul. Pescuitul mobil, mai putin raspândit la noi, presupune folosirea momelilor artificiale (mai ales), iar pescarul se deplaseaza în cautarea pestelui si, chiar daca ramâne pe mal în acelasi loc, montura evolueaza în zone diferite dupa fiecare lansare.
Americanii sunt adeptii pescuitului mobil. In plus, fie ca pescuiesc în varianta mobila sau stationara, prefera sa pescuiasca din barca. Si aici exista destui împatimiti ai acestui sport de la care am putut afla câteva din detaliile pe care le prezint în aceste rânduri.

Ce pesti se prind aici?

1. Bibanul-soare este singura specie de aici introdusa si în fauna tarii noastre, numita de specialisti Lepomis gibossus, iar de pescari, în functie de regiune, sorete, soret, biban american, peste auriu, regina pestelui, mâna diavolului, regina baltii, regina sau lostrita (a nu se confunda cu lostrita din râuri).
In SUA, aceasta specie se numeste sunfish (pestele-soare); în afara lui, exista însa o multitudine de specii înrudite, foarte asemanatoare, dar care populeaza atât lacurile, cât si râurile din SUA. Acestea sunt numite în mod generic “bream”.
Sunt pesti semi-rapitori, în sensul ca pot ataca puietul altor specii, dar consuma si alte animale acvatice, si chiar plante de apa. Daca bibanul-soare de la noi nu depaseste 15 cm. lungime, unele specii de aici ajung la 30 cm. (eu am prins un astfel de exemplar), si e posibil sa fie si mai mari.
“Bream”-ul reprezinta una dintre distractiile favorite în SUA. In varianta stationara, se prinde cu momeli naturale, folosindu-se cel mai adesea râmele si greierii. In varianta mobila, se prinde cu rotative mici sau cu muste ca pentru pastrav. De cele mai multe ori, pescarii de aici pleaca cu barca in largul lacului sau pe mijlocul raului pentru a pescui acesti pesti.
Daca bibanul-soare de la noi este consumat de putine persoane, speciile de “bream” de aici sunt considerate o adevarata delicatesa.

2. Bibanul propriu-zis (din nou, la noi exista o singura specie, Perca fluviatilis) este reprezentat aici de numeroase specii, numite generic “bass”; cele mai cunoscute sunt bibanul alb (white bass), bibanul dungat (striped bass) si bibanul cu gura larga (largemouth bass). Accesti pesti, atingând si chiar depasind 8 - 10 kg, traiesc în egala masura în lacuri si râuri.
“Bass”-ul reprezinta pentru pescarii americani o adevarata provocare, “încercarea suprema”. Pescarii pleaca de dimineata cu barcile lor cu motor în largul lacului sau pe mijlocul râului. Se opresc, ancoreaza barca si trec la actiune. Cel mai des folosesc momeli artificiale, în cea mai variata gama: voblere, twistere si linguri, rotative sau oscilante, chiar si taparine. Putini sunt cei care folosesc pesti vii. Pescarii lanseaza în locurile adânci, si practica aceleasi siretlicuri ca stiucarii nostri. când pestele musca, începe o adevarata batalie. Cei norocosi si îndemânatici reusesc sa aduca pestele lânga barca si sa-l scoata folosind un mincioc.
Ca si bibanul de la noi, toate speciile de “bass” au o carne alba, fada si sunt considerate delicatese.

3. Somnul, numit “catfish”, este considerat o captura însemnata, chiar daca putini îl consuma (ca si somnul de la noi, Silurus glanis, somnul american - si în acest caz se întâlnesc mai multe specii - consuma cu predilectie hoiturile pestilor sau animalelor ajunse pe fundul apelor). Somnul american, în functie de specie, poate atinge 10 kg., fiind un pitic în comparatie cu al nostru (care atinge si 400 kg.). In mod frecvent, somnii prinsi pe râu au 500 g - 1 kg. Somnul de mlastina este mai mare.
Somnul de râu se prinde cu lansete puternice, cu fir gros. Pescarii folosesc ca momeala pestisori, vii sau morti. Se lanseaza în zonele adânci, cu fund mâlos. Atacul este puternic, dar pestele nu lupta serios. Dupa primele momente “se înmoaie” si poate fi usor adus la mal.
In mlastina lucurile stau putin altfel. Pescarii merg cu o zi înainte cu barca si agata de crengile copacilor sfori cu carmace pe care pun momeala - pesti morti sau carne, eventual un corp plutitor, pentru a repera atacul pestelui. A doua zi merg si verifica locurile. Daca s-a agatat pestele, începe chinul: este într-adevar un chin sa aduci în barca un “monstru” de 5 kg., o adevarata încercare.

Acestea sunt, prezentate pe scurt, “aventurile” pescarilor din apele dulci aflate în sudul Statelor Unite.

2. Cum poate pescui un strain în SUA?

In primul rând, ca si la noi, este nevoie de un permis de pescuit; exista o gama variata de astfel de permise - rezidentii unui anumit stat platesc mai putin decât “vizitatorii”; ca si la noi, depinde de vârsta pescarului, deasemenea de locul unde va pescui: lac, râu sau ocean.

Dupa obtinerea permisului - fir întins! Voi încerca sa împartasesc câte ceva din experienta personala, povestind cum se poate prinde “bream” sau somn, fara prea multe probleme.

Prima etapa în pescuitul “bream”-ului o reprezinta gasirea momelii. Cea mai la îndemâna momeala, probabil ca oriunde pe Glob, este râma. Un borcan de râme, ca pescarii nostri care cauta biban, si treaba este ca si facuta. Pentru “bream” folosesc o undita mica, de 2 m., din fibra de carbon, pe care am pus fir fluorescent de 0,20 mm, o pluta de cocean bine echilibrata si un ac nr. 10, cu tija lunga. Cu o astfel de ustensila aici pot prinde 1,5 kg. peste pe ora. Prefer sa pescuiesc “bream” în ape statatoare, unde trage vizibil si se agata bine. Un truc foarte util este agitarea momelii, ridicând-o si coborând-o putin, mai ales daca râma nu mai misca. Pe lânga “bream” mai pica si bibanasi. Când trage, “bream”-ul se prinde la orice adâncime, chiar si la o palma de suprafata.

Pescuitul somnului este putin mai sofisticat, deocamdata am încercat doar pe râu. De aceasta data folosesc lanseta. Recomand o lanseta de categorie mijlocie, formata dintr-o varga Germina sau Egreta, dotata cu o mulineta “Avat” sau “Neptun”, pe tamburul careia sa se gaseasca 70 - 100 m. de fir 0,35. Montura mea cuprinde doua ace nr. 4 pe care pun râme, bucatele de peste, matisoare sau carne cruda. Intru în zonele cu bolovani mari în asa fel încât sa am în fata o zona cu apa adânca si cu fund mâlos, mai lin curgatoare. Lansez cât mai departe de mine si tin varga perpendicular pe firul apei, recuperând putin, pâna când firul ramâne bine întins, apoi urmaresc vârful vergii. Când pestele s-a prins, ies spre mal si încerc sa îl aduc cât mai aproape. Somnul de aici musca serios, iar muscatura se poate infecta, asa încât dezagatarea pestelui necesita oarecare prudenta.

Cam acestea sunt distractiile cele mai îndemâna. Imi închei istorisirile aici urând tuturor cititorilor “FIR INTINS !”

Alexandru-Ionut Petrisor